Feb 25 2008

Năstase reîncărcat

Tag: Politică Eduard Stoica @ 00:00
Articol slabArticol satisfacatorArticol bunArticol foarte bunArticol excelent
(4 voturi)
332 de vizualizări
 

Adrian NastaseAdrian Năstase, după cum probabil deja ştiaţi, a revenit într-o funcţie importantă în Partidul Social Democrat, ca preşedinte al Consiliului Naţional. Acesta a câştigat lupta în partid cu 418 voturi, în faţa lui Dan Mircea Popescu, pentru care au votat 202 delegaţi, iar 28 de voturi au fost anulate. O victorie destul de categorică şi convingătoare pentru poporul PSD, unde este clar conturată personalitatea şi spiritul de lider a lui Năstase. Era foarte normal ca acesta să fie ales, pentru că era normal ca Mircea Geoană să o încaseze din nou pentru că, să o recunoaştem cu toţii este un bun încasator. Iar acesta a încasat-o la Consiliul Naţional şi de la Iliescu care l-a lovit direct în bărbie “Năstase a promovat foarte mulţi tineri la externe, pe urmă i-a adus în fruntea partidului, … , cum l-au tratat ei pe ei e altă poveste”. Practic a candidat Popescu şi Năstase, dar a caştigat Iliescu şi a pierdut Geoană, care după penibilul situaţiei se mai ţinea şi de bancuri, stupide de altfel, cu Ion Iliescu şi îl întreba de faţă cu audienţa dacă ştie bancul cu sexul. Eu îl ştiu şi i-aş fi spus că foarte mult contează partea în care te afli dar probabil după aflarea rezultatului şi-a dat seama şi singur. Ion Iliescu a dat rău cu stânga în amicul Geoană, care s-a trezit peste noapte copleşit de personalitatea lui Năstase, şi sper să îşi mai revină din pumni doar în momentul când va disparea din fruntea PSD.

Probleme acum vor începe însă pentru Adrian Năstase după ce monstrul de la Cotroceni va dori cu orice preţ să înăbuşe orice încercare de periclitare a scaunului prezidenţial. Nu mă îndoiesc că la un singur semn drumurile la DNA vor reîncepe şi că din nou prezumţia de nevinovăţie va gravita între show mediatic şi libertate fundamentală deoarece a devenit o modă ca Adrian Năstase să fie plimbat pe la Parchet, DNA sau ce o mai fi şi să afle din media că este urmărit penal. Audierile la Parchet vor fi anunţate deschis la ore de maximă audienţă inoculând ideea de vinovăţie, iar detaliile senzaţionale vor fi dezvăluite în comunicate de presă. Mersul la DNA se va transforma într-un adevarat show mediatic, în urma căruia este pus semnul “egal” între “inculpat”, respectiv urmărit penal, şi vinovat.

Ce este prezumţia de nevinovăţie?
Prezumţia de nevinovăţie este un principiu fundamental prevazut în capitolul I, titlul III, art. 66 din Codul de procedură penală, partea generală. Constituţia României consacră expres faptul că orice persoană este considerată nevinovată, până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti de condamnare. În temeiul legii, învinuitul sau inculpatul nu este obligat să-şi probeze nevinovaţia. Deci, legea presupune individul nevinovat, cât timp nu a fost

Citeşte tot articolul »”Năstase reîncărcat”


Feb 07 2008

Se poartă habib-ul

Tag: Diverse,Noutăţi,Politică Eduard Stoica @ 15:10
Articol slabArticol satisfacatorArticol bunArticol foarte bunArticol excelent
(4 voturi)
175 de vizualizări
 

Habib islamicParlamentul Turciei a adoptat miercuri noapte un amendament la Constituţie, care permite studentelor să poarte vălul islamic (habib) în incinta universităţilor. Problema a divizat opinia publică din Turcia, stat întemeiat pe principii laice, dar cu o populaţie musulmană în proporţie de 99 la sută. Constituţia Turciei interzicea, în numele laicităţii, purtarea vălului şi a altor veşminte cu conotaţie religioasă în universităţi şi clădiri publice. Partidul islamist moderat aflat în prezent la putere s-a angajat să elimine interdicţia, pe motiv că aceasta încalcă drepturile studentelor musulmane.

Revenind la postul anterior reafirm că purtarea acesteia fără constrângere nu e un pericol, dimpotrivă este un semn al libertăţii individuale, dar fanatismul religios însă este. Iar fanatismele se induc şi se intreţin prin astfel de simboluri religioase, prin obligativitatea lor.




  • Twitter
  • Facebook
  • LinkedIn