Eduard STOICA

Pentru mine imnul intonat de echipa națională a României a fost adrenalină pentru 2-3 minute, jocul nici măcar nu a contat dacă judec la rece și după rezultat. Cert este că românii din toată lumea s-au simțit mândrii măcar pentru câteva minute de neamul și rădăcinile lor. Pițurcă a demonstrat că a reușit să facă o echipă unită, iar jucătorii au luat la palme întrega lume care ne consideră la pachet un popor de hoți, cerșetori și criminali.

Dreptul la speranța unei vieți decente în România parcă a renăscut în noi chiar dacă vor trece decenii. Cei 11.000 de spectatori români, cei mai mulți din toate timpurile pe un stadion străin, prezenți la meci parcă au avertizat euroscepticii, dreptul la libera circulație este un unul câștigat odată cu aderarea la UE. Aș putea discuta și despre faptul că economia subterană se vede din Pampas dar nu aș vrea să stric momentul. Întreaga Europă a avut posibilitatea să vadă că România nu însemnă numai hoție, cerșetorie, crimă, tigănie, pe care o văd pe străzi sau la televizor zi de zi în țările lor. Au văzut oameni care știu să cânte, să se manifeste ca și ei, care comunică, care sunt uniți, oameni care s-au purtat absolut admirabil și european cu suporterii echipei adverse. Înainte cu o zi a fost mare deranj in Elveția cu suporterii croați și cei austrieci. De data acesta toate televiziunile au văzut suporteri români și francezi venind împreună la stadion, făcând poze împreună și încurajând echipele favorite la unison.

Citeşte tot articolul »”Imnul de neuitat”

În urmă cu un an am pierdut un reper pe care tocmai începusem să îl descopăr. Dincolo de tristețea care mă înconjoară când îmi alergă prin gând spiritul lui, rămâne tăcerea, dincolo de tăcere sunt amintirile. Au ramas cărțile și vorbele lui … ne-a îndemnat, deseori, să renunțăm la vigilență, și ne-a atenționat mereu, că viața curge ireversibil. A fost mai mult decât putem noi spune.

Mass media în majoritatea ei l-a uitat, a preferat să se bălăcească în mediocritatea zilnică și ca de fiecare dată preferă scadalul și comercialul. Mă simt violat, îmi e scârbă.

Regret plecarea lui … pentru a sta de vorbă cu Dumnezeu, despre tot ce ține de lumea asta.

Interviu cu Dumnezeu - de Octavian Paler

- Ai vrea sa-mi iei un interviu, deci… zise Dumnezeu.
- Daca ai timp… i-am raspuns.
Dumnezeu a zâmbit.
- Timpul meu este eternitatea… Ce întrebari ai vrea să-mi pui ?
- Ce te surprinde cel mai mult la oameni ?
Dumnezeu mi-a răspuns:
- Faptul că se plictisesc de copilarie, se grăbesc să crească…, iar apoi tânjesc să fie copii; că își pierd sănătatea pentru a face bani…, iar apoi își pierd banii pentru a-și recapăta sănătatea. - Faptul ca se gândesc cu teama la viitor și uita prezentul iar astfel nu trăiesc nici prezentul nici viitorul; că trăiesc ca și cum nu ar muri niciodată și mor ca și cum nu ar fi trait. Dumnezeu mi-a luat mâna și am stat tacuți un timp.
Apoi am întrebat:

Citeşte tot articolul »”In memoriam Octavian Paler”

Avem timp pentru toate.
Să dormim, să alergăm în dreapta şi-n stânga,
să regretăm c-am greşit şi să greşim din nou,
să-i judecăm pe alţii şi să ne absolvim pe noi înşine,
avem timp să citim şi să scriem,
să corectam ce-am scris, să regretăm ce-am scris,
avem timp să facem proiecte şi să nu le respectăm,
avem timp să ne facem iluzii şi să răscolim prin cenuşa lor mai târziu.

Avem timp pentru ambiţii şi boli,
să învinovăţim destinul şi amănuntele,
avem timp să privim norii, reclamele sau un accident oarecare, avem
timp să ne-alungăm întrebările, să amânăm răspunsurile, avem timp să
sfărâmâm un vis şi să-l reinventăm, avem timp să ne facem prieteni, să-i
pierdem, avem timp să primim lecţii şi să le uităm după-aceea, avem timp
să primim daruri şi să nu le-nţelegem.
Avem timp pentru toate.

Citeşte tot articolul »”Avem timp … de Octavian Paler”