Eduard STOICA

Adrian Năstase, după cum probabil deja ştiaţi, a revenit într-o funcţie importantă în Partidul Social Democrat, ca preşedinte al Consiliului Naţional. Acesta a câştigat lupta în partid cu 418 voturi, în faţa lui Dan Mircea Popescu, pentru care au votat 202 delegaţi, iar 28 de voturi au fost anulate. O victorie destul de categorică şi convingătoare pentru poporul PSD, unde este clar conturată personalitatea şi spiritul de lider a lui Năstase. Era foarte normal ca acesta să fie ales, pentru că era normal ca Mircea Geoană să o încaseze din nou pentru că, să o recunoaştem cu toţii este un bun încasator. Iar acesta a încasat-o la Consiliul Naţional şi de la Iliescu care l-a lovit direct în bărbie “Năstase a promovat foarte mulţi tineri la externe, pe urmă i-a adus în fruntea partidului, … , cum l-au tratat ei pe ei e altă poveste”. Practic a candidat Popescu şi Năstase, dar a caştigat Iliescu şi a pierdut Geoană, care după penibilul situaţiei se mai ţinea şi de bancuri, stupide de altfel, cu Ion Iliescu şi îl întreba de faţă cu audienţa dacă ştie bancul cu sexul. Eu îl ştiu şi i-aş fi spus că foarte mult contează partea în care te afli dar probabil după aflarea rezultatului şi-a dat seama şi singur. Ion Iliescu a dat rău cu stânga în amicul Geoană, care s-a trezit peste noapte copleşit de personalitatea lui Năstase, şi sper să îşi mai revină din pumni doar în momentul când va disparea din fruntea PSD.

Probleme acum vor începe însă pentru Adrian Năstase după ce monstrul de la Cotroceni va dori cu orice preţ să înăbuşe orice încercare de periclitare a scaunului prezidenţial. Nu mă îndoiesc că la un singur semn drumurile la DNA vor reîncepe şi că din nou prezumţia de nevinovăţie va gravita între show mediatic şi libertate fundamentală deoarece a devenit o modă ca Adrian Năstase să fie plimbat pe la Parchet, DNA sau ce o mai fi şi să afle din media că este urmărit penal. Audierile la Parchet vor fi anunţate deschis la ore de maximă audienţă inoculând ideea de vinovăţie, iar detaliile senzaţionale vor fi dezvăluite în comunicate de presă. Mersul la DNA se va transforma într-un adevarat show mediatic, în urma căruia este pus semnul “egal” între “inculpat”, respectiv urmărit penal, şi vinovat.

Ce este prezumţia de nevinovăţie?
Prezumţia de nevinovăţie este un principiu fundamental prevazut în capitolul I, titlul III, art. 66 din Codul de procedură penală, partea generală. Constituţia României consacră expres faptul că orice persoană este considerată nevinovată, până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti de condamnare. În temeiul legii, învinuitul sau inculpatul nu este obligat să-şi probeze nevinovaţia. Deci, legea presupune individul nevinovat, cât timp nu a fost

facută pe deplin dovada vinovăţiei sale. Altfel spus, prezumţia de nevinovăţie este un principiu de baza al procesului penal, ce garantează libertatea oricarui individ. Procesul penal dobandeşte astfel un conţinut civilizat, deoarece acest principiu asigură orice persoană eventualelor abuzuri ale organelor judiciare, obligându-le să-i tragă la răspundere numai pe cei vinovaţi de săvârşirea unei infracţiuni.

Cum se aplica în practică?
În aceste condiţii, prezumţia de nevinovăţie devine o garanţie pentru orice persoană că în lipsa probelor de vinovăţie, nu va fi trasă la răspundere penală. În acelaşi timp, obligă organele judiciare să administreze probele necesare pentru dovedirea învinuirii, iar în lipsa lor, să tragă concluzia de nevinovăţie. Acest principiu se aplică pe toată durata procesului, începând cu actele premergătoare, de la verificarea sesizarii până la adoptarea hotărârii finale. Astfel, prezumţia de nevinovăţie impune departajarea organelor judiciare (unele care pun sub învinuire şi altele care judecă) şi le direcţionează activitatea în sensul tragerii la răspundere penală doar a celor vinovaţi de comiterea unei infracţiuni. Starea de nevinovăţie poate fi demonstrată uneori chiar după ce în cauza s-a pronunţat o hotărâre definitivă de condamnare - printr-o cale extraordinară de atac. Adoptându-se prezumţia de nevinovăţie, vinovăţia unei persoane nu se mai poate stabili pe o probabilitate mai mare sau mai mică de vinovăţie, fiind necesară certitudinea absolută.